Clişeele nu sunt clişee degeaba

 Petrecerea de revelion, la lumina flăcărilor din şemineu.
  Nu ştiam că sunt aşteptată, dar am simţit imediat ce am început să cobor scările. Înalt, arătos, cu un zâmbet   de încântare, entuziasmat, mă căuta. Îndată ce m-a zărit, m-a aţintit cu privirea.
 
   Atunci mi-am dat seama că acel moment e un clişeu, folosit în numeroase cărţi şi filme.
Cavalerul o aşteaptă pe prinţesă la capătul scăriilor, iar ea coboară plină de graţie, elegantă, iar el este orbit de frumuseţea ei.
 
    I-am zâmbit şi am coborât scările fără să ma grăbesc. Parcă voiam să prelungesc momentul acela. Să îmi prelungesc clişeul. M-am simţit frumosă  şi dorită în ciuda simplităţii rochiei negre, buclelor strânse într-un coc făcut la repezeală, oboselii şi mai ales în ciuda petelor vânete de pe picior.


   Basmele sunt reale. Şi le trăim zilnic :D

La mulţi ani!